Metode de ascultare

Nu mai este niciun secret pentru nimeni ca majoritatea anchetelor intrumentate de procurori se bazeaza in proportie covarsitoare pe interceptarea convorbirilor telefonice. Metodele de ascultare a telefoanelor devin din ce in ce mai sofisticate, dar exista totusi posibilitatea ca interceptarile sa fie evitate. Nu ne referim aici insa la simpla oprire a aparatului, care nu este de niciun folos. Publicatia riscograma.ro a prezentat sapte metode de ascultare a telefonului, precum si modalitatile de “fentare” a interceptarilor: 1. Metoda cea mai accesibila “publicului larg” este interceptarea semnalului de aproape, cu echipament pe care si-l permite aproape orice agentie de detectivi sau divizie judeteana de doisiunsfert. Insa se aplica doar pentru standardul GSM, care foloseste o criptare usoara. In cazul 3G sau CDMA, decodarea mesajului este aproape imposibila. Concluzia: Daca ai optiunea asta, foloseste telefonul exclusiv pe modul 3G. 2. Criptarea nu mai face doua parale atunci cand esti ascultat din centrala, operatiune care se face – de regula – cu mandat de interceptare. Tot de regula, beneficiarii sunt in acest caz agentiile guvernamentale. Poti ocoli aceasta metoda de interceptare cu ajutorul mai multor solutii proprii de criptare. a) solutia ieftina si simpla: Apeluri VoIP (prin Skype, Gizmo5 etc.) de pe un smartphone. Insa metodele de decriptare pentru retelele standard nu par a mai fi un secret, pentru serviciile guvernamentale cel putin. b) solutia ieftina si complicata: Programul zfone (www.zfoneproject.com) instalat tot pe un telefon destept si folosit exclusiv pentru apeluri VoIP. In cazul acesta, protocolul de criptare este cunoscut doar de cei doi parteneri de discutie. Singura conditie este ca ambii sa aiba programul instralat. c) solutia scumpa si simpla: Un telefon criptat (exemple: www.cryptophone.de, www.privatewave.com, www.caspertech.com, www.gold-lock.com, www.totallysecurecommunication.com, www.tl2000.pl). Si in acest caz, ambii interlocutori trebuie sa aiba telefoane similare. Avantajul este ca furnizorii rezolva si alte gauri de securitate. Ce, credeai ca s-au terminat? Nici vorba. Aproape oricare telefon, destept sau nu, poate fi programat de la distanta (de operator sau chiar de rau-voitori) sa transmita continutul convorbirii pe un canal paralel. Criptarea nu mai conteaza, de vreme ce ea este valabila pentru canalul principal. Și da, poti fi ascultat chiar si cand nu vorbesti la telefon. 3. In cazul smartphone-ului este cel mai usor, daca cel care vrea sa te asculte iti instaleaza un program special pe telefon (sa-i zicem virus) fara stirea ta. Solutia este sa tii inchise infrarosiile, bluetooth sau wifi. 4. Chiar daca telefonul este mai putin destept, metoda ramane disponibila pentru experti. Protocolul numit “roving bug” presupune ca un semnal de la distanta ordona deschiderea microfonului. 5. Daca securistul are putin noroc si echipamentul potrivit, nu-i trebuie atatea complicatii. Unele telefoane transforma vocea si in semnale reziduale pe care le arunca pe distante scurte in jurul benzii de 2 MHz (fata de 900 MHz, frecventa GSM). Metoda este similara dar mai eficienta decat cea de la punctul 1, pentru ca semnalul este tot timpul analog. Chiar si cu bateria scoasa, “inamicul asculta”. Are nu o metoda, ci doua: 6. Daca are acces fizic la telefonul tau, iti poate plasa un microfon independent. Cel mai usor este sa il integreze intr-o alta baterie, de unde sa aiba si sursa practic nelimitata de curent. Solutia evidenta este sa nu lasi niciodata telefonul la indemana altcuiva. 7. Insa chiar si daca arunci bateria cu totul poti fi ascultat. Stiu ca deja nu-ti vine sa crezi. Nici americanilor nu le-a venit sa creada ca ambasadorul lor in Rusia a fost ascultat timp de sapte ani cu ajutorul unui dispozitiv atat de simplu incat nimeni nu credea ca poate exista. “Chestia”, care nu avea nevoie de o sursa de curent, fusese inventata de savantul rus Lev Termen si sta la baza tehnologiei RFID de azi. Pe scurt, daca microfonul telefonului tau este bombardat cu microunde de o anumita frecventa el va rezona inclusiv modulatiile de voce pe care le percepe. Deci, cel mai sigur este sa nu ai telefonul langa tine cand pui la cale vreo lovitura de stat.

Noile reguli de ascultare in SUA

Decizie istorică în Statele Unite. După 14 ani, puterea serviciilor care se ocupă de supravegherea comunicaţiilor a fost limitată. Astfel, Agenţia Naţională pentru Securitate, NSA, nu va mai putea asculta telefoanele americanilor decât în baza unor cereri speciale USA Freedom Act stipulează clar, printre altele, că accesul la informaţii se va face numai cu mandat din partea unui tribunal antiterorist şi doar dacă există probe suficient de convingătoare că poate fi vorba de o ameninţare teroristă. „Asta înseamnă democraţia. Congresul pune capăt, o dată pentru totdeauna, înregistrărilor în masă ale convorbirilor private ale americanilor”, spune Patrick Leahy, senator democrat. Noua lege transferă companiilor de telefonie obligaţia de a stoca informaţiile despre ora şi durata apelurilor telefonice, precum şi numărul apelat, lucru pe care, până acum, îl făceau agenţiile guvernamentale. Toate aceste modificări sunt considerate de analişti drept cea mai semnificativă reformă în domeniul supravegherilor din ultimele aproape patru decenii. În plus, ei spun că, într-un fel, îi dă dreptate lui Edward Snowden, cel care a deconspirat neregulile din NSA. „Pentru prima oară în istoria recentă, în ciuda afirmaţiilor guvernului, publicul a luat decizia finală. Este o schimbare radicală de care trebuie să profităm, pe care trebuie să o preţuim pentru a merge mai departe”, a spus Edward Snowden, fost colaborator al CIA şi NSA. Schimbările legislative au fost salutate şi de preşedintele Apple, Tim Cook. El a acuzat, fără a da nume, anumite companii şi servicii că şi-au făcut un obicei din a colecta şi a monitoriza datele private ale userilor, încălcând dreptul la intimitate. Noul USA Freedom Act înlocuieşte practic anumite prevederi ale Patriot Act, lege votată la scurt timp după atentatele de la 11 septembrie 2001. De atunci, agenţiilor guvernamentale li s-a dat liber să colecteze date despre orice american, fără mandat şi fără a-l înştiinţa. O simplă scrisoare, asemănătoare unei citații la tribunal şi denumită „scrisoare de securitate națională”, îi obligă pe medici, bancheri, librari, profesori sau furnizori de internet să predea înregistrările şi documentele pe care le aveau despre clienţii lor. În plus, Patriot Act a permis Agenţiei Naţionale pentru Securitate să adune informaţii şi despre milioane de convorbiri telefonice din întreaga lume, a dezvăluit Edward Snowden. Printre cei supravegheaţi de agenţia americană s-ar fi aflat lideri europeni, inclusiv cancelarul german Angela Merkel.

Ascultarea telefoanelor

Ascultarea telefoanelor a devenit, în România, sport național. Nu există dosar "serios" fără kilometri de stenograme. Dar aceasta este doar partea vizibilă a fenomenului, legală, cu interceptări autorizate de un judecător și realizate din centrală. Telefoanele sunt ascultate și localizate și în mod direct, fără ca operatorul GSM să știe sau să își dea acordul, de către instituții, de servicii secrete, de oameni de afaceri sau de soți geloși. Practic, aproape oricine își poate achiziționa de pe piața neagră aparatură sau aplicații software ce pot fi folosite în acest scop. Achiziționarea unora dintre ele nici măcar nu este ilegală. Există și metode de contracarare a interceptării convorbirilor, mai mult sau mai puțin eficiente, fiecare dintre ele cu o serie de avantaje și dezavantaje. Important e să știm, însă, care sunt metodele prin care ni se poate viola intimitatea, în zona comunicațiilor mobile. Interceptorul - un fals releu GSM Rețeaua GSM a unui operator poate fi asemănată cu o plasă de sârmă. "Nodurile" sunt BTS-urile. Mai pe românește, antenele sau releeele GSM. Telefonul se conectează la BTS-ul în raza căruia de acțiune se află. În cazul în care recepționează mai multe relee, se conectează la cel care are semnalul cel mai puternic. Exact de acest lucru se folosesc aparatele care interceptează convorbirile telefonice. Interceptorul este, de fapt, un BTS fals. Este adus aproape, la câteva sute de metri de locul în care se află telefonul ce trebuie interceptat. Interceptoarele mai noi folosesc și o tehnică numită manipulare BCCH, prin care transmit că nivelul semnalului pe care îl emit este foarte mare, de zeci de ori mai puternic decât în realitate. Este de ajuns, pentru a "păcăli" telefoanele, că acesta este BTS-ul cu cel mai bun semnal din zonă. Evident, așa cum au fost "învățate", se vor conecta la el. Interceptorul are, bineînțeles, și o legătură cu un releu real al operatorului GSM. Doar că, din acest moment, toate convorbirile vor trece, mai întâi, pe aici, unde pot fi ascultate sau înregistrate. Anularea criptării În mod normal, transmiterea datelor de la telefon la BTS se face codat, prin intermediul unui algoritm de criptare. Operatorii GSM, deși au anunțat în permanență că își îmbunătățesc nivelul de securitate, nu au progresat foarte mult în această zonă. Oricum, modul de criptare este stabilit, însă, de BTS, nu de telefon. În momentul în care telefonul este conectat la rețea prin filtrul unui interceptor, acesta îi cere să nu cripteze transmisia sau să folosească un protocol ceva mai vechi, mult mai ușor de decodat. În mod normal, telefoanele ar trebui să afișeze un semnal de alarmă în momentul în care nu este folosită funcția de criptare standard. Această funcție este, însă, anulată de către operatorii de telefonie. Motivul, evident neoficial, este că astfel sunt protejate acțiunile autorităților și ale serviciilor secrete, evitâdu-se deconspirarea acestora. Problema apare, însă, în momentul în care este folosit un telefon în rețeaua 3G, unde decriptarea este extrem de anevoioasă, dacă nu imposibilă. Producătorii de aparatură de interceptare au găsit soluții și la această problemă. Pe frecvențele 3G este emis un semnal de bruiaj, extrem de puternic. Dacă telefonul este setat doar pe 3G, va rămâne fără semnal și nu va mai putea fi folosit. Dacă este setat în mod dual, 2G/3G, așa cum se întâmplă de obicei, telefonul va crede că nu are semnal pe 3G și va comuta, automat, pe 2G. La comanda interceptorului, iconița de pe ecranul aparatului va indica tot recepție 3G, pentru a nu fi alertat posesorul acestuia. Categorii de interceptoare Interceptoarele pot fi grupate în trei mari categorii: active, semiactive și pasive. Cele active se comportă identic BTS-urilor, cu singura diferență legată de eliminarea criptării. Ele identifică permanent telefoanele ce intră în raza sa de acțiune. În momentul intrării în funcțiune a interceptorului, toate telefoanele din zona respectivă se vor conecta, automat, la el. Se știe, însă, că fiecare telefon are o amprentă unică, pe baza căreia poate fi identificat. Este vorba despre IMEI (International Mobile Station Equipment Identity), un cod unic, format din 15 cifre. Pe baza acestui cod, operatorul interceptorului poate filtra convorbirile, astfel încât să se concentreze doar asupra telefonului vizat. Pentru cei care fac asemenea operațiuni în mod ilegal, acestea sunt și cele mai riscante. Pot fi detectate atât de operatorul GSM, care poate remarca o perturbare a traficului comunicațiilor din zonă, cât și de către utilizatorii experimentați, în special de cei care folosesc aparatură antiinterceptare. Aparatele semiactive emit doar până în momentul în care identifică telefonul, îl localizează și calculează cheia de criptare, după care trec în mod de recepție, pentru a nu fi detectate. Există și interceptoare pasive, care, susțin producătorii, sunt aproape imposibil de detectat. Numai că acestea pot fi folosite în mod limitat, pentru telefoane care nu-și schimbă poziția, iar legătura se poate pierde și din alte motive, cum ar fi supraîncărcarea BTS-urilor cele mai apropiate. Spy Interceptor Cea mai ieftină soluție de interceptare și, totodată, la îndemâna oricui, rămâne instalarea unui program software în telefonul-țintă. Asemenea programe se vând la liber, pe internet, și au prețuri cuprinse între câteva zeci de euro și câteva mii. Unele sunt, teoretic, pentru controlarea aparatului telefonic, în cazul în care este furat, altele pentru backup. Ele rulează în fundal, sunt nedetectabile și permit controlul total al telefonului de la distanță, de pe un alt telefon cu număr predefinit. Un soft de acest gen, care costă sub 500 de euro, poate intercepta convorbirile, realiza interceptări ambientale, poate localiza telefonul-țintă prin GPS sau în funcție de rețelele GSM din zonă, poate prelua SMS-uri sau efectua fotografii. Până și încărcarea cartelei pre-pay se poate face de la distanță, fără ca posesorul telefonului să fie înștiințat în vreun fel. Acest procedeu este folosit în special de către persoane particulare, care vor să-și supravegheze soți/soții, dar și de unele firme care doresc să aibă control total asupra angajaților și le oferă telefoane de serviciu astfel "preparate". Licența pentru un soft de acest fel este, de obicei, nelimitată în timp. Apelurile și SMS-urile "tăcute" Interceptoarele folosesc, extrem de mult, funcțiile telefonului, dar fără ca proprietarul să știe de acest lucru. Principala funcție a unui "silent call" este interceptarea ambientală. Altfel spus, folosirea microfonului telefonului-țintă pentru a asculta ce se petrece în jurul lui. Este ca și cum ar suna la numărul respectiv și cineva i-ar răspunde. De fapt, asta se și întâmplă, doar că tocmai telefonul este cel care-i răspunde. În același mod funcționează și SMS-urile invizibile. Acestea sunt folosite de către operatorul care interceptează, pentru a transmite diferite comenzi telefonului. Cunoscute și ca Flash SMS, aceste mesaje invizibile au fost folosite inițial de către operatorii GSM pentru a-și testa rețelele sau pentru a verifica dacă anumite telefoane sunt deschise și conectate, fără ca abonații să fie deranjați. Ulterior, metoda a fost preluată de Poliție și servicii secrete, pentru a localiza un telefon în timp real. Există chiar și o discuție ce n-a ajuns la vreo concluzie, pentru că anumite instituții susțin că folosirea acestor SMS-uri pentru localizare nu trebuie aprobată de un judecător, pentru că nu încalcă secretul comunicațiilor. Serviciile secrete folosesc SMS-urile invizibile în mai multe moduri: un număr mare de mesaje trimise către un telefon îi poate bloca acestuia semnalul sau îi poate consuma bateria în mod accelerat. Instrumente anti-interceptare Pe piață au fost scoase o serie de dispozitive care, susțin cei care le vând, fac imposibilă interceptarea. Unele au ceva rezultate, altele sunt marketing pur. Telefonul cu IMEI dinamic. Este metoda cea mai sigură, spun cei din domeniu. Automat sau manual, telefonul își poate schimba IMEI-ul, astfel că interceptorul înregistrează dispariția sa și apariția unui alt telefon în rețea. Pe deasupra, telefonul mai are o serie de elemente pe care le afișează în momentul în care detectează că ceva nu este în regulă și există posibilitatea să fie interceptat. Alte funcţii utile ar fi detectarea ping-urilor de localizare a telefonului, detectarea silent-call-urilor (apelurile de interceptare ambientală), protecţie la percheziţia electronică, ştergerea automată a istoricului apelurilor şi SMS-urilor sau înregistrarea automată a conţinutului audio a convorbirilor telefonice pentru o eventuală contra dovadă în cazul mistificării sau modificării probei audio, spun producătorii. Telefoanele criptate. Este o soluție de comunicare între două aparate telefonice ce au instalate chei de criptare greu de spart. De regulă, însă, folosirea unor astfel de aparate nu face decât să atragă atenția, iar serviciile de informații au destule posibilități să blocheze funcționarea acestora, iar interceptarea să fie făcută prin alte metode. GSM box. Sunt aparate care detectează apelurile sau SMS-urile tăcute și îl avertizează pe proprietar. Pot fi folosite împotriva încercărilor de interceptare ambientală. Dar nu pot împiedica interceptarea convorbirilor, așa cum susțin, în mod fals, cei care le comercializează. Husele antiinterceptare. Pot fi folositoare, în sensul că blochează orice semnal de la sau către telefon. Doar că telefonul nu poate fi folosit în niciun fel în acest timp. Mai rămâne scoaterea bateriei din telefon. Dar nici măcar această metodă nu este sigură. Documentația de specialitate arată că nu e nevoie nici de curent în telefon pentru a fi ascultat. Prin bombardarea cu microunde de o anumită frecvenţă, microfonul va rezona inclusiv modulaţiile de voce pe care le percepe. Metoda pare să fi fost descoperită de un rus și folosită, la un moment dat, se spune, pentru ascultarea ambasadorului american la Moscova. Prin urmare, telefon și intimitate par să fie doi termeni care nu pot fi alăturați.

Protocolul de securitate

Reprezinta actiunile de rutina necesare pentru functionarea corecta a sistemului de securitate. Protocoalele se pot referi la modul in care se paroleaza documentele, la modul in care se efectueaza patrularea de catre agentii de paza s.a.m.d. In contrast cu protocoalele, procedurile se refera la actiunile care trebuie efectuate in situatia in care are loc un eveniment de securitate si nu la situatii curente.

Procedura de securitate

Mod de actiune in cazul unui eveniment de securitate. Spre deosebire de protocolul de securitate, procedurile se folosesc doar atunci cand apare un eveniment, deci sunt folosite mai rar. Din acest motiv, personalul de securitate poate sa nu actioneze corespunzator, ceea ce face importanta exersarea periodica a lor.

Multiple sisteme de armare

Set de instructiuni ce determina care dintre senzori sunt activati si care nu. De exemplu, toti senzorii vor fi activati cand proprietarul este plecat de acasa, dar cand este in incapere sau se misca in jurul casei, senzorii interiori nu vor fi activati

Monitorizarea

Supraveghere continua a unui obiectiv (imobil, vehicule, persoane etc.) prin intermediul unor mijloace specifice (camere video, detectori, senzori etc.) in vederea prevenirii unor incidente (efractie, incendiu etc.).

Folia antiefractie

Folie din material plastic (polivinil butiral) cu grosime de cativa micrometri si care are o rezistenta extrem de ridicata la rupere. Prin aplicarea unei astfel de folii pe un geam obisnuit sau intre doua coli de geam, rezistenta acestuia la spargere creste de cateva zeci de ori sau chiar mai mult. Rolul foliei nu este neaparat de a preveni spargerea geamului, ci de a mentine in pozitia de lucru toate fragmentele de geam rezultate ca urmare a spargerii. In felul acesta, chiar daca geamul a fost spart, intruziunea este dificila.

Esecul Activ ale sistemelor de securitate

Situatia in care un sistem de securitate actioneaza atunci cand nu ar trebuie sa o faca. O forma simpla de esec activ este atunci cand terminalul unui bancomat refuza sa recunoasca un card valid si nu elibereaza suma solicitata de proprietarul cardului. Esecul pasiv este situatia opusa, adica atunci cand sistemul nu reuseste sa blocheze un atac asupra obiectivului

Diversiunea -un aspect placut foarte mult mi-e

Modalitate prin care un atacator poate fi indus in eroare, astfel incat fie sa atace un obiectiv fals, fie sa intreprinda un atac insuficient de pregatit. In ambele cazuri, diversiunea ofera o marja de timp pentru pregatirea raspunsului. O forma simpla de diversiune consta in pastrarea valorilor majore (informatii secrete, pietre pretioase etc.) intr-un loc secret, iar valori ceva mai mici intr-un usor accesibil. De exemplu, se poate instala un seif la vedere, iar in seif se inchide o suma de bani nici prea mare, nici prea mica, urmand ca lucrurile foarte valoroase (bijuteriile, de exemplu) sa fie pastrare intr-un banal dulap de haine, ascunse intr-o cutie. Desigur, daca atacatorul stie exact ce cauta, atunci rolul diversiunii va fi doar de intarziere a atacului, iar eficienta raspunsului devine critica.

Detectia intrusilor

Set de contramasuri prin care se detecteaza prezenta neautorizata in spatiile protejate si se alerteaza personalul de paza sau interventie. Echipamentele folosite pentru detectie sunt senzorii de deschidere, senzorii de miscare, sistemele de monitorizare video etc. Eficienta detectiei depinde de redundanta sistemului, precum si de modul in care sunt reglate echipamentele de detectie.

Confirmarea secventiala ale agentiilor de paza si protectie

Modalitate prin care compania de paza stabileste daca activarea unei alarme de intruziune este determinata de un atac in curs de desfasurare sau este cauzata de alte evenimente. In esenta, daca senzorii de miscare detecteaza prezenta si deplasarea unei persoane in interiorul cladirii protejate, atunci atacul se confirma.

Detectorul de minciuni invizibil al Armatei SUA

Departamentul Apararii al SUA a dezvaluit planuri privind dezvoltarea unui sistem pentru detectarea infractorilor si teroristilor, care permite monitorizarea fara ca persoana vizata sa fie constienta de acest lucru. Conform revistei New Scientist, Dispozitivul de Evaluare de la Distanta a Personalului, va putea depista luptatorii adversi ascunsi in teatrele de operatiuni, precum si eventualele semne de stres care pot indica faptul ca o persoana este predispusa sa comita un atac terorist. Tehnologia avuta in vedere se va baza pe microunde sau raze laser care sunt reflectate de pielea persoanei evaluate, iar semnalul captat in acest mod va masura pulsul, rata respiratorie si raspunsul galvanic cutanat, adica principalele indicii folosite de catre detectoarele de minciuni (poligrafe).

Butonul pericolului al agentiilor de paza si protectie

Numit si buton de panica, este un dispozitiv de control la distanta sau de pe un panou de control care transmite un semnal de alarma. Astfel de butoane sunt utilizate, de exemplu, la casieriile bancilor sau la casele de schimb valutar si pot fi actionate in mod discret de catre cel aflat sub amentintare in cazul in care se produce un atac.

Bresele de securitate

Vulnerabilitate a unui sistem de securitate care permite patrunderea unui intrus fara a-l detecta. Bresa sistemului de detectie poate fi cauzata de defectiunea unor senzori sau a unor circuite, ori de proiectare eronata a sistemului. Pe de alta parte, este posibil ca sistemul de detectie sa functioneze ireposabil, dar raspunsul sa fie inexistent sau intarziat, situatie pe care un atacator o poate exploata. De exemplu, un sistem de alarma poate detecta atacul asupra unui magazin de bijuterii, dar raspunsul echipei de interventie sa necesite un timp de 10 minute. Daca atacatorul poate deschide seiful intr-un interval mai scurt de 10 minute si poate fugi cu obiectele furate, atunci exista o bresa de securitate. Auditul de securitate trebuie sa evidentieze toate aceste brese, fie ca sunt cauzate de proiectare eronata a sistemului, fie de protocoalele de securitate.

Alarmele False

Transmiterea unui avertisment fara sa existe un eveniment real de securitate. Alarmele false pot sa apara ca urmare a reglarii defectuoase a senzorilor (prag prea scazut de sensibilitate) ori din cauza actionarii involuntare de catre o persoana autorizata sau ca urmare a unor evenimente neintentionate (zgomote puternice, activarea produsa de animale etc.). Senzorii moderni sunt proiectati astfel incat sa reduca alarmele false. De exemplu, nu vor transmite nici un semnal la o prima detectie, ci doar daca miscare are loc in mai multe zone de detectie. In felu acesta pot fi evitate alarmele false generate de insecte care se aseaza pe senzori. O alta modalitate este utilizarea de senzori pasivi impreuna cu senzori activi, fiecare avand domenii de detectie specifice.

Riscuri reduse la zero? Se poate sau nu ?

Orice mijloc pasiv prin care incercarile de penetrare neautorizata sunt ingreunate. Cele mai simple bariere sunt gardurile, peretii, usile si barierele pivotante (turnicheti) sau basculante. Desigur, acestea pot fi echipate cu sisteme de detectie sau de descurajare a incercarilor de penetrare. De exemplu, gardurile care protejeaza obiective foarte importante pot fi electrificate. Un tip special de bariera sunt sigiliile, al caror rol este de a oferi o evidenta in cazul unui atac reusit, astfel incat sa se ia masuri de descoperire a atacatorului. Barierele de securitate sunt mai eficiente daca se aplica principiul apararii in profunzime prin suprapunerea mai multor bariere. Cetatile medievale erau aparate atat de santuri cu apa cat si de ziduri greu de escaladat. Facilitatile militare adesea sunt protejate cu rulouri cu sarma ghimpata in spatele carora se pot afla mai multe randuri de garduri, iar in interiorul cladirilor ultimele bariere sunt reprezentate de usi blindate. Totusi, trebuie avut in vedere ca rolul barierelor de securitate este in primul rand de intarziere a atacului suficient timp pentru pregatirea raspunsului. Daca raspunsul intarzie prea mult sau lipseste, atunci un atacator motivat si echipat corespunzator va reusi in cele din urma sa penetreze barierele de securitate. Chiar si cea mai robusta usa blindata va ceda in fata unor explozivi suficient de puternici.

Barierele de securitate ale obiectivelor

Orice mijloc pasiv prin care incercarile de penetrare neautorizata sunt ingreunate. Cele mai simple bariere sunt gardurile, peretii, usile si barierele pivotante (turnicheti) sau basculante. Desigur, acestea pot fi echipate cu sisteme de detectie sau de descurajare a incercarilor de penetrare. De exemplu, gardurile care protejeaza obiective foarte importante pot fi electrificate. Un tip special de bariera sunt sigiliile, al caror rol este de a oferi o evidenta in cazul unui atac reusit, astfel incat sa se ia masuri de descoperire a atacatorului. Barierele de securitate sunt mai eficiente daca se aplica principiul apararii in profunzime prin suprapunerea mai multor bariere. Cetatile medievale erau aparate atat de santuri cu apa cat si de ziduri greu de escaladat. Facilitatile militare adesea sunt protejate cu rulouri cu sarma ghimpata in spatele carora se pot afla mai multe randuri de garduri, iar in interiorul cladirilor ultimele bariere sunt reprezentate de usi blindate. Totusi, trebuie avut in vedere ca rolul barierelor de securitate este in primul rand de intarziere a atacului suficient timp pentru pregatirea raspunsului. Daca raspunsul intarzie prea mult sau lipseste, atunci un atacator motivat si echipat corespunzator va reusi in cele din urma sa penetreze barierele de securitate. Chiar si cea mai robusta usa blindata va ceda in fata unor explozivi suficient de puternici.

Apararea obiectivului in profunzime

Numita si aparare stratificata, este un principiu fundamental al securitatii alaturi de compartimentalizare si dispersia riscurilor. Eficienta protectiei obiectivului creste daca exista mai multe niveluri de bariere in calea unui atac. In cazul in care prima bariera cedeaza in fata atacului, atunci intervine alta si intarzie atacul sau il poate descuraja pe atacator daca acesta constata ca nu are suficiente resurse. Totodata cel aflat in defensiva castiga timp pentru a cauta alte modalitati de contracarare. Numarul de straturi protectoare depinde de nivelul de risc si de bugetul disponibil.

Bodyguard un angajat tot mai actual

Agent de paza (bodyguard) Persoana instruita si echipata cu scopul de a impiedica atacurile asupra unui obiectiv (persoana, incinta, vehicul etc.). Orice agent de paza trebuie sa aiba aptitudini fizice si psihice specifice si sa urmeze cursuri care vizeaza urmatoarele aspecte: ▪ cunoasterea legislatiei specifice; ▪ tehnici de paza si imobilizare a atacatorilor; ▪ utilizarea echipamentului specific. Cele mai utilizate echipamente sunt armele neletale (baston, tonfa, bastoane electrice etc.), armele de foc, echipamentele de comunicatii (statii de emisie-receptie) si mijloacele de protectie (casti, scuturi, protectii pentru antebrate, veste antiglont etc.).

Perchizitia Domiciliara veche si tot mai actuala

Percheziţia domiciliară este procedeul probatoriu ce constă cercetarea locuinţei sau a oricărui spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică pentru descoperirea şi strângerea probelor cu privire infracţiune pentru care s-a început urmărirea penală, pentru conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderea suspectului ori inculpatului. În cazul persoanei fizice percheziţia va putea viza apartamentul, sau după caz, construcţia, curtea, anexele şi orice loc împrejmuit care ţin de acestea, iar la persoana juridică, sediul societăţii şi spaţiile care aparţin de acesta. Percheziţia domiciliară poate fi efectuată în domiciliul sau reşedinţa suspectului sau inculpatului, dar şi în alte locuinţe sau spaţii aparţinând altor persoane. Condiţiile preliminare de solicitare a autorizării percheziţiei 1.Începerea urmăririi penale Din punct de vedere procedural, percheziţia se situează în cadrul procesului penal, aşadar, solicitarea de autorizare a percheziţiei domiciliare poate fi adresată de către procuror judecătorului de drepturi și libertăți numai ulterior momentului începerii urmăririi penale. 2. Existenţa unuia dintre motivele prevăzute de lege pentru autorizarea percheziţei Astfel, percheziţia domiciliară se poate dispune dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană ori la deţinerea unor obiecte sau înscrisuri ce au legătură cu o infracţiune şi se presupune că percheziţia poate conduce la descoperirea şi strângerea probelor cu privire la această infracţiune, iar obţinerea acestor probe este necesară şi proporţională pentru buna desfăşurare a procesului penal. De asemenea, este posibilă dispunerea percheziţiei domicilare în scopul conservării urmelor săvârşirii infracţiunii sau prinderii suspectului ori inculpatului. În ceea ce privește caracterul necesar și proporțional al percheziției domiciliare facem câteva precizări: Articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului stipulează că: (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. Este evident faptul că percheziţia constituie o ingerinţă a statului în dreptul la inviolabilitatea domiciliului. Pentru a nu contraveni art. 8 din Convenție, această ingerință trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative, și anume: -să fie prevăzută de lege, -să vizeze un scop legitim şi -să fie necesară într-o societate democratică. Jurisprudența instanței de la Strasbourg relevă faptul că primele două condiții nu comportă prea multe discuții întrucât, în general, instituţia percheziţiei este reglementată în mod accesibil şi previzibil, iar măsura urmăreşte în cazul concret un scop legitim, ultima condiție – să fie necesară într-o societate democratică – necesită câteva lămuriri în ceea ce privește, în special, existența proporţionalității între ingerinţa şi scopul urmărit. Astfel, în raport de respectarea condiţiei necesităţii într-o societate democratică, motivele aduse în vederea justificării percheziţiei trebuie să fie „relevante” şi „suficiente” şi să respecte principiul proporţionalităţii. În primul rând, legislaţia şi practica trebuie să ofere indivizilor garanţii adecvate şi eficiente împotriva abuzurilor, esenţial fiind controlul judiciar anterior sau posterior al legalităţii măsuri. În al doilea rând, ingerința trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit prin prisma următoarelor chestiuni: •gravitatea faptei în raport de care se realizează ancheta penală;. Astfel, Curtea a constatat lipsa de necesitate într-o societate democratică a unei percheziţii dispuse pentru anchetarea unei infracţiuni de conducere cu exces de viteză, dată fiind gravitatea redusă a faptei [1]. •circumstanţele eliberării mandatului de percheziţie, în special existenţa la acel moment a altor probe cu privire la existenţa infracţiunii; •conţinutul şi scopul mandatului, modul de efectuare a percheziției, luându-se în calcul natura locației percheziţionate precum şi măsurile care s-au luat pentru a reduce impactul măsurii la un nivel rezonabil, ţinând cont de posibilele repercusiuni asupra persoanelor afectate de percheziţie[2] Astfel, nu este îndeplinită cerinţa proporţionalității măsurii cu scopul urmărit în situația pătrunderii din eroare, în baza unui mandat de percheziţie, în locuinţa unor persoane care nu au nicio legătură cu infracţiunea pentru care s-a desfăşurat urmărirea penală, aspect ce ar fi putut fi verificat cu minime diligenţe din partea organelor de poliţie. [3] De asemenea, Curtea consideră că modul de realizare a percheziţiilor este lipsit de proporţionalitate în situația în care mandatele de percheziţie sunt redactate în termeni foarte largi, neprecizându-se nimic despre fapta anchetată, locurile care fac obiect al percheziției sau bunurile ce trebuie ridicate, lăsând astfel la discreția nelimitată a anchetatorilor aspecte extrem de importante.[4] Discuţii în acest domeniu comportă percheziţiile dispuse la sediul unui avocat. Luând în consideraţie faptul că percheziţia la sediul unui avocat, are implicaţii asupra principiului confidenţialităţii avocat-client, judecătorul trebuie să dea motive detaliate la autorizarea acestei măsuri, precum şi să prevadă măsuri speciale în vederea protecţiei materialelor protejate de secretul profesional. [5] Autorizarea percheziției domiciliare Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecății, de instanță, din oficiu sau la cererea procurorului. În cursul urmăririi penale, competenţa materială de a dispune efectuarea percheziţiei domiciliare aparține instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau instanţei corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți prin care solicită dispunerea unei percheziţii domiciliare se va face printr-un referat motivat care trebuie să cuprindă: a) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; b) indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire la deţinerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o infracţiune; c) indicarea infracţiunii, a probelor sau a datelor din care rezultă că în locul în care se solicită efectuarea percheziţiei se află suspectul ori inculpatul sau pot fi descoperite probe cu privire la săvârşirea infracţiunii ori urme ale săvârşirii infracţiunii; d) numele, prenumele şi, dacă este necesar, descrierea suspectului sau inculpatului despre care se bănuieşte că se află în locul unde se efectuează percheziţia, precum şi indicarea urmelor săvârşirii infracţiunii ori a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziţionat. Procurorul înaintează cererea împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi şi libertăţi. Judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare, în termen de 24 de ore, în camera de consiliu, fară citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie. Judecătorul dispune, prin încheiere, admiterea cererii, atunci când este întemeiată, şi încuviinţarea efectuării percheziţiei şi emite de îndată mandatul de percheziţie, întocmirea minutei este obligatorie. În cazul în care judecătorul apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de NCPP pentru dispunerea percheziţiei domiciliare dispune, prin încheiere, respingerea cererii de efectuare a percheziţiei domiciliare. După respingerea primei cereri, o nouă cerere de percheziţie domiciliară poate fi formulată doar în situația în care, au apărut ori s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării cererii anterioare de către judecător. Perioada pe parcursul căreia mandatul de percheziție se poate pune în aplicare este de maximum 15 zile. Procurorul poate să solicite emiterea unei noi autorizaţii de percheziţie pentru o altă durată dacă autorizaţia emisă anterior, din motive operative, nu a fost utilizată în termenul pentru care a fost încuviinţat procedeul probatoriu. [6] Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă aupra cererii de încuviinţare a efectuării percheziţiei domiciliare nu este supusă niciunei căi de atac. În cursul judecăţii, -procedura dispunerii percheziției domiciliare este similară celei urmate în faza de urmărire penală -competenţa materială de a autoriza efectuarea percheziţiei domiciliare aparţine instanței învestită cu judecarea cauzei. Astfel, instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune efectuarea unei percheziţii domiciliare în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă a inculpatului, precum şi în cazul în care există suspiciuni rezonabile că în locul unde se solicită efectuarea percheziţiei exista mijloace materiale de probă ce au legătură cu infraţiunea ce face obiectul cauzei. Potrivit art. 158 alin. (7) NCPP , încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi/instanţei de judecată şi mandatul de percheziţie domiciliară care se emite în baza încheierii trebuie să cuprindă: – denumirea instanţei; – data, ora şi locul emiterii; – numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de percheziţie; – perioada pentru care s-a emis mandatul, care nu poate depăşi 15 zile; – scopul pentru care a fost emis; – descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia sau, dacă este cazul, şi a locurilor învecinate acestuia; – numele sau denumirea persoanei la domiciliul, reşedinţa ori sediul căreia se efectuează percheziţia, dacă este cunoscută; – numele făptuitorului, suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut; – descrierea făptuitorului, suspectului sau inculpatului despre care se bănuieşte că se află în locul unde se efectuează percheziţia, indicarea urmelor săvârşirii infracţiunii sau a altor obiecte despre care se presupune că există în locul ce urmează a fi percheziţionat; – menţiunea că mandatul de percheziţie poate fi folosit o singură dată; – semnătura judecătorului şi ştampila instanţei. Mandatul de percheziţie poate fi folosit numai o singură dată. Dacă, ulterior, este necesară efectuarea unei noi perheziţii în acelaşi loc, trebuie solicitată o nouă autorizaţie de percheziţie domiciliară. Efectuarea percheziţiei domiciliare În faza de urmărire penală, percheziţia domiciliară se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, însoţit, după caz, de lucratori operativi. În faza de judecată, în cazul în care instanţa a dispus efectuarea percheziţiei, mandatul este trimis procurorului pentru a lua măsuri în vederea efectuării percheziţiei, instanţa de judecată poate efectua personal percheziţia domiciliară numai cu ocazia efectuării unei cercetări la faţa locului. Înainte de inceperea percheziţei, organul judiciar se legitimează şi înmânează o copie a mandaului emis de judecător persoanei la care se va efecua percheziţia, reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar, în lipsă, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exerciţiu care cunoaşte persoana la care se va efectua percheziţia şi, dacă este cazul, custodelui. În cazul percheziţiei efectuate la sediul unei persoane juridice, mandatul de percheziţie se înmânează reprezentantului acesteia, sau, în lipsa reprezentantului, oricărei alte persoane cu capacitate deplină de exerciţiu care se află în sediu ori este angajat al persoanei juridice respective. În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, în următoarele cazuri: a) când este evident faptul că se fac pregătiri pentru acoperirea urmelor sau distrugerea probelor ori a elementelor ce prezintă importanţă pentru cauză; b) dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol; c) dacă există suspiciunea că persoana căutată s-ar putea sustrage procedurii. Organele judiciare care efectuează percheziţia pot folosi forţa, în mod adecvat şi proporţional, pentru a patrunde într-un domiciliu: a) dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistenţă armată sau alte tipuri de violenţă ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor; b) în cazul unui refuz sau dacă nu a fost primit niciun răspuns la solicitările organelor judiciare de a pătrunde în domiciliu. Persoanelor la care se efectuează percheziţia li se solicită, înainte de începerea percheziţiei, predarea de bunăvoie a persoanelor sau a obiectelor cautate. Percheziţia nu se mai efectuează dacă persoanele sau obiectele indicate în mandat sunt predate. În ipoteza în care organele judiciare decid efectuarea percheziției, persoanelor la care se efectuează li se aduce la cunostinţă că au dreptul ca la efectuarea percheziţiei să participe un avocat. Dacă se solicită prezenţa unui avocat, începerea percheziţiei este amânată până la sosirea acestuia, dar nu mai mult de două ore de la momentul la care acest drept este comunicat, luându-se măsuri de conservare a locului ce urmează a fi percheziţionat. În cazuri excepţionale, ce impun efectuarea percheziţiei de urgenţă, sau în cazul în care avocatul nu poate fi contactat, percheziţia poate începe şi înainte de expirarea termenului de două ore. Percheziţia domiciliară nu poate fi efectuată în timpul nopţii. În acest sens, în art. 27 alin. (4) din Constituție se arată că perchezițiile în timpul nopții sunt interzise. Organele de urmărire penală pot pătrunde în domiciliul unei persoane în vederea efectuării percheziţiei între orele 6:00-20:00, cu excepţia situaţiei în care infracţiunea este flagrantă sau percheziţia urmează să se efectueze într-un local public. Aceste din urmă dispoziții (art. 159 alin. 3 NCPP) care prevăd că percheziția într-un local deschis publicului ar putea începe chiar după ora 20:00 nu pot avea aplicabilitate decât în măsura în care în respectivul local se constată săvârșirea unei infracțiuni flagrante.[7] Percheziţia care este începută între orele 6:00-20:00 poate fi continuată şi în timpul nopţii. În cazul în care este necesar, organele judiciare pot restricţiona libertatea de mişcare a persoanelor prezente sau accesul altor persoane în locul unde se efectuează percheziţia, pe durata efectuării acesteia. NCPP prevede că în cazul în care, în timpul efectuării percheziţiei, se consideră că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, art. 158 alin. (3) NCPP stipulează că mandatul de percheziţie este valabil şi pentru aceste locuri, caz în care continuarea efectuării percheziţiei în această situaţie se încuviinţeaza de către procuror, în acest caz, persoanele la care urmează a se efectua, prin extindere, percheziţia sunt încunoştinţate despre aceasta. O noutate o reprezintă posibilitatea efectuării percheziției asupra bunurilor identificate în localul percheziționat, în sensul deschiderii anumitor obiecte care ar putea conține mijloace materiale de probă sau înscrisuri. Potrivit NCPP, la efecuarea percheziţiei domiciliare nu mai este, în principiu, necesară prezenţa martorilor asistenţi. Noile dispoziţii legale instituie dreptul persoanei percheziţionate de a fi asistată ori reprezentată de o persoană de încredere, dispoziţie inexistentă în vechiul Cod, care permitea reprezentarea numai în lipsa acesteia. În situația în care persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestată, va fi adusă la percheziţie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, precum şi percheziţia domiciliară se fac în prezenţa unui reprezentant ori martor asistent, deopotrivă, prezenţa unui martor asistent este necesară în cazul în care în spaţiul unde urmează a fi efectuată percheziţia nu se află nicio persoană. Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul să deschidă, prin folosirea forţei, încăperile, spaţiile, mobilierul şi alte obiecte în care s-ar putea găsi obiectele, înscrisurile, urmele infraacţiunii sau persoanele căutate, în cazul în care posesorul acestora nu este prezent sau nu doreşte să le deschidă de bunăvoie. La deschiderea acestora, organele judiciare ce efectuează percheziţia trebuie să evite daunele nejustificate. Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta pentru care se efectuează urmărirea penală. Obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie ori deţinere este interzisă sau în privinţa carora există suspiciunea că pot avea o legătură cu săvârşirea unei infracţini pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu se ridică întotdeauna; Este interzisă efectuarea în acelaşi timp cu percheziţia a oricăror acte procedurale în aceeaşi cauză, care prin natura lor împiedică persoana la care se face percheziţia să participe la efectuarea acesteia, cu excepţia situaţiei în care se desfăşoară, în aceeaşi cauză, simultan, mai multe percheziţii. După identificare, obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate şi persoanelor prezente, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se etichetează şi se sigilează, obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii, se împachetează sau se închid pe cât posibil împreună, după care se aplică sigilii, obiectele care nu pot fi ridicate se lasă în păstrarea celui la care se află sau a unui custode. Persoanei careia i se lasă spre păstrare obiectele i se pune în vedere că are obligaţia de a le păstra şi conserva, precum şi de a le pune la dispoziţia organelor de urmărire penală, la cererea acestora. Probele pentru analiză se iau cel puţin în dublu şi se sigilează. Una dintre probe se lasă celui de la care se ridică, iar în lipsa acestuia, uneia dintre persoanele prevăzute la art. 159 alin. (11). Deși în art. 159 alin. (11) este prevăzut și martorul asistent, în doctrină se apreciază că probele nu vor fi lăsate acestuia din urmă, ci numai reprezentantului persoanei la care s-a efectuat percheziția.[8] Activităţile dsfăşurate cu ocazia efectuării percheziţiei sunt consemnate într-un proces-verbal care trebuie să cuprindă: a) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie; b) numărul şi data mandatului de percheziţie; c) locul unde este încheiat; d) data şi ora la care a început şi ora la care s-a terminat efectuarea percheziţiei, cu menţionarea oricărei întreruperi intervenite; e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor ce au fost prezente la efectuarea percheziţiei, cu menţionarea calităţii acestora; f) efectuarea informării persoanei la care se va efectua percheziţia cu privire la dreptul de a contacta un avocat care să participe la percheziţie; g) descrierea amănunţită a locului şi condiţiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracţiunii au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute; menţiuni cu privire la locul şi condiţiile în care suspectul sau inculpatul a fost prins; h) obiecţiile şi explicaţiile persoanelor care au participat la efectuarea percheziţiei, precum şi menţiunile referitoare la înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate; i) menţiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, dar au fost lăsate în păstrare; j) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. Locul în care se desfăşoară percheziţia, precum şi persoanele sau obiectele găsite pe parcursul percheziţionării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo, înregistrarea audiovideo sau fotografiile efectuate sunt anexate procesului verbal de percheziţie şi fac parte integrantă din acesta. Procesul verbal se semnează pe fiecare pagina şi la sfârşit de cel care îl încheie, de persoana la care s-a făcut percheziţia, de avocatul acesteia, dacă a fost prezent, precum şi de persoanele care au fost prezente la efectuarea percheziţiei, dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii sau refuzului de a semna. O copie de pe procesul verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile ori uneia dintre persoanele care au participat la percheziţie. Cu privire la măsurile privind obiectele ori înscrisurile ridicate, NCPP stipulează că: -obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă sunt ataşate la dosar sau păstrate în alt mod, iar urmele săvârşirii infracţiunii se ridică şi sunt conservate. – obiectele, înscrisurile şi urmele ridicate, care nu sunt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. Fotografiile se vizează de organul de urmărire penală şi se ataşează la dosar. – mijloacele materiale de probă se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul, până la soluţionarea definitivă a cauzei. – obiectele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin, cu excepţia celor care sunt supuse confiscării, în condiţiile legii. – obiectele ce servesc ca mijloc de probă, dacă nu sunt supuse confiscării, în condiţiile legii, pot fi restituite, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, persoanei căreia îi aparţin, în afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele că este obligată să le păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei. NCPP aduce o serie de dispoziţii speciale privind percheziţiile efectuate la o autoritate publică, instituţie publică sau la alte persoane juridice de drept public. Astfel, percheziţia la o autoritate publică, instituţie publică sau la alte persoane juridice de drept public se efectuează potrivit prevederilor prezentei secţiuni, după cum urmează: – a) organul judiciar se legitimează şi înmânează o copie a mandatului de percheziţie reprezentantului autorităţii, instituţiei sau persoanei juridice de drept public; – b) percheziţia se efectuează în prezenţa reprezentantului autorităţii, instituţiei sau persoanei juridice de drept public ori a altei persoane cu capacitate deplină de exerciţiu; – c) o copie de pe procesul-verbal de percheziţie se lasă reprezentantului autorităţii, instituţiei sau persoanei juridice de drept public.